BOTEZ

Prima
sărbătoare.

Cea dintâi magie din copilărie;
Într-un colț de rai, la botez să-l ai!

Descoperă aici, în inima naturii, un tărâm de basm creat în armonie cu valorile actuale, pentru toți cei care celebrează botezul micilor prunci, dragostea, familia, viața, succesul.

Petreceri de Botez într-un decor natural spectaculos, pe malul lacului

Lacul Verde Resort oferă cadrul perfect pentru organizarea petrecerilor de botez, într-un domeniu exclusivist unde natura, confortul și serviciile premium se îmbină armonios. Alei romantice, vegetație bogată, poduri peste apă, lebede grațioase, aer proaspăt, cadre pitorești, iluminat arhitectural nocturn, priveliști panoramice cu deschideri la orizont din orice colț al resortului, pontoane pe lac și peluze luxuriante, compun peisaje instagramabile unice, indiferent anotimp. Fiecare spațiu este conceput pentru a transforma evenimentul vostru într-o experiență completă: de la sosirea invitaților și startul ceremoniei, până la ultima clipă a petrecerii.

Decorul natural, completat de amenajări personalizate pentru cununii civile și/sau religioase, scaune pentru invitați, pupitru de ceremonie, creează un cadru fermecător, solemn și memorabil al declarațiilor de dragoste.

Cele 5 vile elegante, discret amplasate în parcul domeniului, oferă 46 camere de 4*, amenajate cu rafinament și facilități moderne. Cazarea este disponibilă pe toată durata evenimentului, cu tarife preferențiale pentru invitații prezenți la eveniment.

Rețete creative, reinterpretări rafinate ale preparatelor tradiționale, influențe mediteraneene și internaționale se împletesc într-un echilibru delicat de arome și texturi. Un festin culinar dispus și pentru personalizări la cerere (vegetarian, vegan, alergii etc).

Servirea este asigurată de personal propriu profesionist, cu un raport de un ospătar la două mese (8–12 persoane) și un barman dedicat, pentru o experiență bine organizată pe toată durata evenimentului. Serviciul este obligatoriu.

Domeniu natural de 40.000 mp, cu vegetație luxuriantă, lac natural, lebede albe și negre, poduri și alei decorative, peluze ornamentale, iluminat arhitectural nocturn. Parcare gratuită la exterior, cu pază permanentă: 300 locuri autoturisme, 5 locuri autocare.

Situat într-un cadru natural liniștit, departe de forfota urbană, Lacul Verde Resort se află la 10 minute de Ploiești și aproximativ 45 de minute de București, cu acces facil din Șoseaua de Centură a orașului Ploiești.

Saloane.

Resortul dispune de o suită de trei saloane modulare, identice ca standard și adaptabile oricărui stil de eveniment: de la festivități restrânse (cu 80-100 persoane) până la petreceri grandioase (cu 800-1.000 invitați). Cele 3 ballroom-uri modulare (Lyra, Leda și Luna), precum și salonul Belvedere, sunt spații moderne, echipate la cheie din punct de vedere tehnic și estetic. Decorul elegant, luminile ambientale, finisajele premium, sonorizarea profesională și fațadele vitrate (cu vedere spre lac) asigură o atmosferă unică, deosebită.

Bonus.

Ca expresie a recunoștinței noastre, acordăm protagoniștilor, cu titlu gratuit, un pachet generos de beneficii atent selecționate și conceput pentru a desăvârși petrecerea de botez la cel mai înalt standard.

  • Tarifare spațiu pentru eveniment (chirie salon): zero taxe.
  • Consiliere și asistență pe tot parcursul organizării evenimentului;
  • Event planner (coordonator pe durata desfășurării petrecerii);
  • Degustare meniu culinar (compus din 4 feluri de mâncare);
  • Cameră pentru cazare în noaptea evenimentului (facilități moderne);
  • Întâmpinare invitați cu șampanie;
  • Amenajare salon cu: mese, scaune, fețe de masă (în 2 culori la alegere), veselă, pahare, tacâmuri și farfurii suport, numere de masă, căsuță dar;
  • Iluminat ambiental;
  • Ring de dans generos (100mp/salon);
  • Parcare privată cu 300 de locuri (supravegheată și gratuită)
  • Wi-Fi de mare viteză
  • Mese cocktail terasă exterioară
  • Generator electric
  • Sisteme climatizare interioară.
  • Găzduire ședință foto&video în ziua evenimentului, în locație;

Food.

Conceptul culinar propriu îmbină creativitatea contemporană cu rigoarea unei bucătării profesioniste, pentru a oferi experiențe gastronomice autentice, concepute cu rafinament și atenție la detalii. Rețete creative, reinterpretări cuceritoare ale preparatelor tradiționale, influențe mediteraneene și internaționale se întâlnesc într-un echilibru subtil de arome și texturi. Meniurile se pot personalizate la cerere, cu opțiuni vegetariene, vegane sau cerințe alimentare speciale.

Enjoy.

Bucură-te de cea mai bună alegere! Primul pas către un eveniment de succes începe la Lacul Verde Resort: locul unde cadrul natural, pontoanele pe lac, saloanele premium, organizarea profesionistă, bucătăria proprie, serviciile impecabile și facilitățile complete, se reunesc armonios pentru o experiență desăvârșită.

Blog.

Mai mult decât un blog. Ghidul tău pentru evenimente reușite. Articole, resurse, informații utile, recomandări atent structurate și soluții practice, care îți oferă inspirație și sprijin real în planificare și organizare, de la primele idei până la ultimele detalii semnificative din parcursul unui eveniment de orice tip.

Intrebări frecvente.

Lacul Verde Resort dispune de saloane modulare versatile, potrivite pentru evenimente de diferite dimensiuni. Spațiile permit organizarea petrecerilor restrânse sau a evenimentelor ample, în funcție de numărul invitaților. Capacități disponibile ale salanoanelor: 80-1.000 persoane.

Saloanele Lyra, Leda și Luna: Sunt saloane identice și modulare, ideale pentru nunți elegante, cu ring de dans generos și posibilități variate de set-up.

  • Vineri: 80–100 invitați
  • Sâmbătă: 150 invitați
  • Duminică: 100 invitați.

Salon Grande Events: Este spațiul dedicat evenimentelor de amploare, perfect pentru nunți grandioase, cu scenografie amplă și organizare la scară mare.

  • Capacitate: 800–1.000 invitați

Salon Belvedere: Un salon potrivit pentru evenimente mai restrânse, cu atmosferă intimă și elegantă.

  • Duminică: 50 invitați.
  • Vineri: 50 invitați
  • Sâmbătă: 80–100 invitați

Resortul include 5 vile elegante cu 46 de camere clasificate 4 stele, amplasate în incinta domeniului. Protagoniștii beneficiază de cazare în noaptea evenimentului, iar invitații pot rezerva camere pentru confort și continuitatea experienței.

Organizarea botezului include consiliere pe toată durata contractului, coordonator dedicat în ziua evenimentului, degustare meniu în condițiile stabilite contractual, amenajarea completă a salonului, iluminat ambiental, ring de dans generos, Wi-Fi de mare viteză, mese cocktail pe terasă, generator electric, climatizare și parcare supravegheată.

Da. Bucătăria proprie permite personalizarea meniurilor în funcție de preferințe și cerințe speciale, inclusiv opțiuni vegetariene, vegane sau adaptări pentru alergii alimentare.

Programul evenimentului se desfășoară conform contractului agreat, începând cu ora menționată în invitație.

Da. Domeniul oferă multiple cadre indoor și outdoor pentru ședințe foto și video, inclusiv lacul, podurile decorative, peluzele ornamentale și interioarele elegante ale saloanelor.

Locația dispune de parcare exterioară supravegheată, cu 300 de locuri pentru autoturisme și 5 locuri pentru autocare.

Resortul este situat într-un cadru natural liniștit, la aproximativ 10 minute de Ploiești și 45 de minute de București, cu acces facil din Șoseaua de Centură.

Lacul Verde Resort dispune de pază permanentă, autorizație ISU și generator electric, asigurând desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță și continuitate.

Cere oferta.

Lacul Verde Resort iti ofera o experienta cat mai personalizata. In acest scop folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul paginilor si pentru a analiza traficul.